Site oficial
A.F.C. Chindia

Programul echipei noastre în perioada de pregătire

09274011062021_198931080_1764521983720264_357478075775817841_n.jpg

Programul echipei noastre în perioada de pregătire

11 iunie 2021
    Băieții noștri se vor reuni luni, 14 iunie, la baza de la Aninoasa, după o vacanță de două săptămâni și jumătate. În perioada 28 iunie - 9 iulie este programat un stagiu de pregătire centralizată, la Săcele, în județul Brașov. Pe parcursul acestui stagiu, vom susține cel puțin trei jocuri amicale, cu FC Farul (30 iunie), FCSB (3 iulie) și Csikszereda (7 iulie). 
    Sezonul 2021-2022 al Ligii I va debuta în week-end-ul 16-18 iulie. Echipa noastră a încheiat stagiunea anterioară pe locul 7 în Liga I, disputând și semifinala barajului pentru preliminariile UEFA Conference League, 2-3 la Buzău cu Viitorul. În Cupa României, roș-albaștrii au ajuns până în faza sferturilor de finală, 0-1 cu Universitatea Craiova, după ce eliminaseră AFC Hermannstadt și Farul Constanța în 16-imi, respectiv optimi.