Site oficial
A.F.C. Chindia

Un punct la Voluntari

08315511052021_184936210_1742315639274232_8568758232734134807_n.jpg

Un punct la Voluntari

11 mai 2021
    Băieții noștri au terminat la egalitate, 0-0 cu FC Voluntari, partida jucată luni după-amiază în epilogul etapei a șaptea a play-out-ului Ligii I. Meciul nu a fost foarte spectaculos, iar cele două combatante și-au împărțit puținele ocazii de gol apărute pe parcursul celor 90 de minute. Pentru roș-albaștri, care ocupă primul loc în clasamentul play-out-ului, cu 35 de puncte, acesta a fost al șaptelea meci la rând fără înfrângere în Liga I. Până la finalul competiției, mai avem de jucat cu Viitorul (vineri, 14 mai, ora 20.30, la Buzău) și Dinamo (joi, 20 mai, ora 20.30, în deplasare). 

"Este un punct câștigat, nu am primit gol, poate că acest punct ne consolidează poziția fruntașă pe care o avem. Scorul final este cel corect. Vreau să îi felicit pe băieți pentru efortul pe care l-au depus.S-au făcut și greșeli individuale, și de o parte și de alta, nu a fost un meci spectaculos"- Emil Săndoi

Foto: Mediafax/George Flușter