Site oficial
A.F.C. Chindia

Marco Dulca, în echipa etapei a 29-a

10332907042021_17.jpg

Marco Dulca, în echipa etapei a 29-a

7 aprilie 2021
    Mijlocașul echipei noastre a fost nominalizat între performerii etapei a 29-a a Ligii I, penultima a sezonului regular. Marco Dulca a marcat singurul gol al meciului cu FC Voluntari, câștigat de roș-albaștri cu 1-0. "O nouă evoluţie solidă pentru mijlocaşul Chindiei, care s-a maturizat mult în acest sezon în care îmbracă tricoul târgoviştenilor., este caracterizarea oficialilor LPF în dreptul jucătorului nostru. 

    Ce a declarat Marco Dulca la finalul victoriei cu FC Voluntari, 1-0 luni seară la Buzău:"Mă bucur că am marcat și că am ajutat echipa să câștige. Vom vedea ce va fi la Pitești, mergem să luptăm. Am avut o primă repriză bună, am dominat meciul, după pauză am fost mai relaxați, iar asta s-a văzut. A fost și presiune, dar e bine că s-a terminat așa și am obținut victoria. Dacă reușim să ne calificăm în play-off, intrăm în istorie."

    Echipa noastră va susține ultimul joc oficial din sezonul regular vineri seară, ora 20.30, la Pitești, cu FC Argeș (în tur 2-2). 

Foto: Marius Tudor