Site oficial
A.F.C. Chindia

Chindia întâlnește sâmbătă pe Luceafărul Oradea

13283024052019_45DA474B-1441-41B7-94AB-9352A0F3A198.jpeg

Chindia întâlnește sâmbătă pe Luceafărul Oradea

24 mai 2019
Chindia Târgoviște va disputa sâmbătă, 25 mai, de la ora 14.00 ultimul meci de pe teren propriu, din actuala stagiune. Liderul Ligii a II-a va întâlni, pe stadionul Eugen Popescu, ocupanta locului 8 din clasament, formația Luceafărul Oradea. Partida va fi transmisă în direct pe Digi Sport 1 și Telekom Sport. 

Elevii lui Viorel Moldovan au legat etapa trecută a V-a victorie consecutivă, după ce au învins pe Metaloglobus București cu 2-1. Golurile succesului de săptămâna trecută au fost înscrise de Daniel Florea și Valentin Alexandru (din penalty). De partea cealaltă, orădenii au câștigat pe teren propriu cu Farul Constanța, administrând un categoric 5-0. În privința întâlnirilor directe dintre Chindia și Luceafărul, cele două echipe și-au împărțit victoriile de-a lungul sezoanelor: 

24.11.18 Luceafărul Oradea - Chindia Târgoviște 0 : 0
18.03.18 Chindia Târgoviște - Luceafărul Oradea 2 : 1
02.09.17 Luceafărul Oradea - Chindia Târgoviște 2 : 1
26.04.17 Chindia Târgoviște - Luceafărul Oradea 2 : 1
15.10.16 Luceafărul Oradea - Chindia Târgoviște 2 : 0
02.06.12 Luceafărul Oradea - Chindia Târgoviște 1 : 0
26.11.11 Chindia Târgoviște - Luceafărul Oradea 2 : 0

Meciul din acest weekend este ultimul din actualul sezon, pe care suporterii dâmbovițeni îl pot urmări pe Stadionul Eugen Popescu, după un parcurs fantastic reușit de Chindia Târgoviște. Mai mult, la finalul partidei, favoriții noștri pot sărbători alături de dumneavoastră promovarea în Liga 1, ținând cont de faptul că un singur punct o mai desparte pe Chindia de accederea în prima ligă. Vă așteptăm în număr cât mai mare sâmbătă la stadion pentru a le mulțumi fotbaliștilor noștri pentru sezonul în care au reușit să scrie istorie la Târgoviște, pentru a-i încuraja și pentru a ne bucura împreună! Sâmbătă, ora 14, stadionul Eugen Popescu. Hai, Chindia! 

Sursă foto: Marius Tudor