Site oficial
A.F.C. Chindia

Hai la meci!

19352710052019_BX7A7261.jpg

Hai la meci!

10 mai 2019
Chindia Târgoviște primește sâmbătă, de la ora 12.00, vizita penultimei clasate, CS Balotești. Partida care se va disputa pe stadionul Eugen Popescu nu va fi televizată, astfel încât vă așteptăm în număr cât mai mare la stadion, pentru a vă susține favoriții!

Echipa condusă de Viorel Moldovan a reușit un succes răsunător în etapa trecută, pe terenul celor de la Sportul Snagov, scor 0-1. Golul victoriei a fost înscris de Liviu Mihai în minutul 90+3. Reuşita a adus încă trei puncte în contul băieților noștri și îi menține la patru lungimi în faţa Universităţii Cluj, iar visul promovării pare pe zi ce trece mai real! 

Chindia și Balotești s-au întâlnit și în turul campionatului, atunci când băieții noștri au învins cu un categoric 4-1. Iată alte rezultate înregistrate între cele două formații, de-a lungul sezoanelor: 

03.11.18 CS Balotești - Chindia Târgoviște, 1 : 4
16.05.18 CS Balotești - Chindia Târgoviște, 0 : 0
08.11.17 Chindia Târgoviște - CS Balotești, 4 : 1
10.12.16 CS Balotești - Chindia Târgoviște, 3 : 2
13.08.16 Chindia Târgoviște - CS Balotești, 1 : 0

După victoria de săptămâna trecută, antrenorul principal al echipei noastre, Viorel Moldovan a oferit o declarație jurnaliștilor în care a vorbit despre meciurile rămase până la finalul sezonului: 

”(...) Trebuie să rămânem concentrați la fel ca şi până acum şi să confirmăm acest sezon foarte bun cu promovarea în prima ligă. Trebuie să confirmăm meci de meci, începând deja de sâmbătă, împotriva Baloteștiului. (...) Trebuie să mă focusez să îmi canalizez energia doar spre băieții mei şi să le-o transmit, ca să reușim să promovăm.”, a declarat Viorel Moldovan, la finalul jocului de la Snagov.

După partida de sâmbătă, Chindia se va deplasa la Târgu Jiu, pentru meciul cu Pandurii, care se va disputa marți, 14 mai, ora 16, în direct pe Digi Sport. Băieții noștri vor întâlni pe teren propriu, weekendul viitor pe Metaloglobus. Hai, Chindia! Succes, băieți!