Site oficial
A.F.C. Chindia

Chindia întâlnește FC Voluntari la barajul de promovare

17532603062018_imagine baraj.jpeg

Chindia întâlnește FC Voluntari la barajul de promovare

3 iunie 2018
Chindia Târgoviște și-a aflat aseară adversara de la barajul de promovare în Liga 1 ce se va disputa în 9 și 13 iunie. Este vorba despre echipa pregătită de fostul internațional român Adrian Mutu, FC Voluntari. 

Formația de lângă București a reușit pe muchie de cuțit să-și asigure prezența la baraj, după un meci de infarct cu Juventus, ultima clasată din play-out. FC Voluntari a fost condusă în două rânduri, însă pe final confruntării a reușit să egaleze și astfel, să-și asigure prezența în dubla întâlnire cu echipa noastră. În cazul în care ar fi pierdut aseară, trupa lui Mutu ar fi retrogradat direct, făcând rocadă în clasament cu cei de la ACS Poli Timișoara. Deși victorioasă în disputa contra celor de la Concordia Chiajna, (1-0)  gruparea din Banat a picat în B, în ciuda faptului că a strâns același număr de puncte ca și Voluntari. Diferența dintre ele a fost făcută de faptul că Poli a beneficiat de rotunjirea punctajului la startul play-out-ului. 

Chindia așteaptă acum să afle în care dintre zilele de 9 și 13 iunie va juca pe Eugen Popescu dar și ora disputării meciurilor. Tragerea la sorți a ordinii în care vor avea loc partidele din cadrul barajului se va desfășura luni, 4 iunie, de la ora 10.30, la sediul Federației Române de Fotbal.