Site oficial
A.F.C. Chindia

Înfrângere nemeritată

15380506042018_20180219_17_0.jpg
20082528072017_20150810140831!Stemacfbraila.png
ACS Dacia Unirea Brăila
1 - 0
Liga 2
chindia_targoviste.png
Chindia Târgoviște

Înfrângere nemeritată

6 aprilie 2018
Chindia Târgoviște a prins un moment prost la meciul cu Brăila, disputat joi în orașul de pe malul Dunării și câștigat de gazde cu 1-0. Băieții noștri nu au prins deloc o zi bună și s-au văzut învinși la finalul partidei. 

Golul adversarilor a venit în minutul 16 al meciului, în urma unei lovituri libere executate de Anghelina. Iustin Popescu a gafat impardonabil, scăpând mingea în poartă, în urma șutului puternic al mijlocașului brăilean.  Echipa noastă a încercat de câteva ori să revină în joc, cel mai important moment fiind reprezentat de bara lui Cherchez, însă, din păcate, fără succes. 

Chindia pierde o luptă, dar nu tot războiul! Prima înfrângere din acest an reprezintă cu siguranță un duș rece pentru fotbaliștii noștri care vor strânge rândurile și se vor mobiliza pentru confruntările viitoare. Iustin Popescu a salvat Chindia în nenumărate rânduri, de aceea evoluția de astăzi nu trebuie criticată, ci pusă mai degrabă pe seama unui moment neplăcut, ce este normal în viața oricărui fotbalist. 

Ștergem cu buretele episodul de astăzi și privim cu încredere spre disputele viitoare. Rămâneți aproape de echipa de suflet și la bine, dar mai ales la greu! Hai, Chindia! Capul sus, băieți! 

Sursă foto: Ripostapenet